luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

132 de candidați, prezenți la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în Dolj

132 de candidați s-au prezentat, vineri, 30.08.2024, la concursul județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul judeţului  Dolj și Testarea județeană pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Potrivit sursei, 141 de candidați au fost validați pentru susținerea Concursului și a Testării județene, iar 7 candidați s-au retras în timpul desfășurării probelor scrise (unul din motive medicale și 6 candidați din motive personale).

Proba scrisă din cadrul Concursului județean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate a fost susținută de 98 de candidați, din cei 110 candidați validați. În urma afișării rezultatelor inițiale, procentul de note peste 5 (cinci) este de 87,8%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La testarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante au participat 27 de candidați, iar procentul notelor peste 5 (cinci) este  de 85,2%. 

Contestațiile se depun la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Dolj în data de 30 august (până la ora 21:00) și în data de 2 septembrie (până la ora 12:00). Acestea se pot depune și în format electronic la adresa de e-mail [email protected].

Rezultatele finale se vor afișa în data luni, 2 septembrie 2024.

La Concursul județean, candidații trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială. La Testarea județeană, nota minimă de promovare, atât a lucrării scrise, cât și a interviului, este 5 (cinci).

Politica