vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Hoţ prins după ce s-a oprit să citească o carte în timpul unei spargeri

Un hoţ din Roma a fost prins după ce s-a oprit în timpul unei spargeri să citească o carte despre mitologia greacă.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi pătruns prin balcon într-un apartament din districtul Prati al capitalei Italiei, dar a fost distras după ce a luat o carte despre Iliada lui Homer de pe o noptieră. Proprietarul casei, în vârstă de 71 de ani, s-a trezit şi l-a surprins pe hoţ, care era absorbit de carte, relatează BBC, citat de News.ro.

După ce a fost luat prin surprindere, hoţul ar fi încercat să fugă rapid prin acelaşi balcon, dar a fost arestat la scurt timp după aceea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El ar fi declarat poliţiei că a urcat în clădire pentru a vizita o persoană pe care o cunoştea.

„Am crezut că am ajuns într-un B&B, am văzut cartea şi am început să o citesc”.

Vestea jafului eşuat a atras atenţia lui Giovanni Nucci, autorul cărţii The Gods at Six O’Clock, care explică Iliada din perspectiva zeilor autorului cărţii.

Acesta a declarat presei locale că vrea să îi trimită bărbatului un exemplar pentru ca autorul jafului să îşi poată „termina” lectura.

„Este fantastic. Aş vrea să-l găsesc pe cel prins în flagrant şi să-i dau cartea, pentru că a fost arestat la jumătatea lecturii. Mi-ar plăcea să o poată termina. Este o poveste suprarealistă, dar şi plină de umanitate”, a spus Giovanni Nucci pentru Il Messaggero.

Se pare că hoţul era în posesia unei genţi care conţinea haine scumpe care ar fi fost furate dintr-o altă casă mai devreme în acea seară.

Giovanni Nucci a mai precizat că divinitatea sa preferată este Hermes, zeul hoţilor.

Politica