vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Au fost demarate lucrările de protecție a versanților pe DN7, între Călimănești și Câineni

Lucrările de protecție a versanților pe DN7, împărțite pe 4 sectoare, între Călimănești și Câineni, au fost demarate, după cum anunță DRDP Craiova. Pe o lungime de 20,30 km se vor monta pe versant 71.250 m² de plase ancorate și 1240 de metri de sisteme de retenție, tip bariere. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

În timpul lucrărilor circulația rutieră se va desfășura pe un sens de mers, dirijat de piloți de circulație, lucrările se vor executa numai pe timpul zilei, între orele 7⁰⁰-16⁰⁰, de luni până sâmbătă. Aceste lucrări au rolul de a crește gradul de siguranță pentru cei care tranzitează acest sector de drum.

Obiectivul principal al DRDP Craiova rămâne acela de a asigura participanților la trafic drumuri cu un grad sporit de siguranță și nu va pune niciodată în balanță valoarea unei lucrări atunci când vorbim de viață și sănătatea oamenilor. Astfel de lucrări, chiar și mai mari ca amploare și valoare decât aceasta, se vor mai executa și pe alte drumuri din zona noastră de administrare„, a declarat Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica