Polițiștii au deschis dosar penal
Tragedie într-o comună din Dolj. Un bebeluș de cinci luni a fost găsit de părinți, mort în pat. Părinții atașaseră două scânduri în lateralele saltelei pentru ca micuțul să nu cadă din pat. În timpul nopții, a căzut însă între scândură și saltea. A murit, cel mai probabil, asfixiat.
“La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă, mama minorului găsindu-l pe cel mic pe marginea patului din camera de locuit, fiind căzut între saltea și scândura superioară de la pat.
La fața locului a fost prezent și un echipaj SAJ, din nefericire, copilul fiind decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit IPJ Dolj.