sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Salina Ocnele Mari – gazda a două expoziții importante

Joi, 15 august, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Salrom și Asociația Pro Valores, propun de la ora 13, două manifestări expoziționale inedite, care vor fi inaugurate în cadrul spațiilor expoziționale din Salina de la Ocnele Mari. În cadrul Salonului Concursului de Arte Vizuale „România Underground” vor putea fi admirate lucrările a 38 de artiști importanți, din Alba Iulia, Bacău, București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Timișoara.

„Gemstones garden” este titul expoziției pictoriței Carmen Poenaru, artistă multipremiată în tară și străinătate, cu lucrări în colecțiile unor muzee din India, Chile, Republica Moldova, dar și din Bacău, Galați și Bârlad. În prezent Carmen Poenaru conduce Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Coordonatorul proiectului este Sebastian Crăciun, iar curator al ambelor manifestări expoziționale este Gheorghe Dican.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceste evenimente plastice prefigurează regalul muzical The Jazz Cave Festival, care programează în perioada 16-18 august 19 concerte în Salina de la Ocnele Mari, Muzeul „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea și Domeniul Drăgași.

Politica