Oltean arestat pentru trafic de ciuperci halucinogene

Nedelea Raluca

Un bărbat din Olt a fost arestat pentru 30 de zile pentru trafic cu ciuperci halucinogene. El este cercetat de procurorii pentru că în luna iunie a procurat și vândut drogurile consumatorilor din județul Olt. Acesta vindea ciuperci halucinogene prin intermediul rețelelor de socializare, iar mai apoi, le livra.

”Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în luna iunie 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc (ciuperci halucinogene) către consumatori, din județul Olt.

Persoana în cauză ar fi realizat contactul cu clienții prin intermediul unor rețele de socializare, iar după stabilirea cantității și metodei de plată, livrarea s-ar fi efectuat direct sau prin plasarea în sistem easybox.

Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate cantități de fragmente vegetale și de substanță solidă, de culoare maro, un cântar de precizie, mai multe obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 7 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore”, au spus procurorii olteni.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol