vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

O fetiță de 12 ani și o femeie, rănite într-un accident în Rm. Vâlcea

Un bărbat, de 73 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, a provocat un accident rutier, miercuri, 7 august a.c., în jurul orei 13:00, pe DN 64, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Acesta pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile.

În urma impactului, autoturismul staționat a fost proiectat într-un alt autoturism parcat. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a două persoane, fiind vorba de o minoră în vârstă de 12 ani și o femeie de 44 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Politica