Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Civaci, care a murit vineri seară, va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Timişoara. Însă data nu a fost stabilită încă, relatează News.ro și presa locală. Slujba de înmormântare va fi oficiată de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan.
Trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci va fi preluat de familie luni, de la Morga Spitalului Judeţean din Timişoara, deoarece este aşteptată să sosească, din Spania, partenera de viaţă a lui Nicu Covaci.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci va fi depus luni la Filarmonica din Timișoara, unde toți cei care l-au iubit și apreciat își pot lua rămas bun, potrivit publicației locale Opinia Timișioarei.
Artistul, care primise Ordinul de Merit Cultural în Grad de Cavaler, va fi înmormântat cu onoruri militare.
Cunoscutul muzician Nicu Covaci (77 de ani), fondator și lider al formației Phoenix, s-a stins din viață vineri seară la Spitalul Judeţean din Timişoara, în urma mai multor probleme medicale avute în ultima perioadă.
Medicul Dorel Săndesc, care l-a tratat la Spitalul Judeţean din Timişoara pe Nicu Covaci, a afirmat sâmbătă că artistul „şi-a păstrat acea forţă extraordinară, acea forţă interioară chiar şi când organismul lui, care era şi el fizic foarte puternic, a început să slăbească”, transmite Agerpres.
„Forţa sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă, aş putea spune, prin felul prin care a comunicat cu noi, prin zâmbetele sale, prin faptul că aprecia foarte mult că prietenii au venit la el, unii au venit şi au şi cântat”, a povestit medicul.
El a arătat că Nicu Covaci „a suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă de cancer cerebral”.
„El a fost, s-a căutat şi în Spania şi în România şi a fost operat în spitalul nostru de profesorul Horia Pleş. A urmat o perioadă destul de bună, el a fost ameliorat faţă de preoperator, a putut comunica cu cei din jur, dar diagnosticul a fost implacabil, forma anatomo-patologică a acestui cancer a arătat că evoluţia va fi ireversibil negativă şi într-o perioadă scurtă de timp. În ciuda tuturor tratamentelor, radioterapie şi aşa mai departe, ceea ce din păcate s-a confirmat”, a spus Dorel Săndesc.
Medicul a susţinut declaraţiile îmbrăcat cu un tricou Phoenix, dăruit de Nicu Covaci, pe care scria „Fie să renască”.