Polițiștii gorjeni au salvat noaptea trecută un cal aflat în agonie pe asfalt. Totul s-a petrecut pe strada Narciselor din Târgu Jiu. Astfel, proprietarul animalului, a fost implicat cu acesta într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, calul fiind legat la căruță. Bărbatul s-a speriat și a fugit de la locul accidentului, lăsând calul să zacă pe asfalt, blocat și în agonie. Oamenii legii au văzut animalul și au intervenit rapid salvându-l.
„Polițiștii Bordea Cristian și Gorjanul Narcis, în ajutorul cărora au venit și doi agenți de pază și protecție, care treceau prin zonă, au tăiat imediat căpăstrul calului și legăturile care-l țineau prins la pământ, de căruță și l-au eliberat.
Deși epuizat, calul și-a revenit în scurt timp, spre bucuria celor patru oameni de bine, care și-au început tura de noapte salvând viața unuia dintre cele mai frumoase și prietenoase animale.
Totodată, polițiștii și agenții de pază și protecție au eliberat partea carosabilă, trăgând căruța și fânul pe trotuar, pentru ca circulația în zona să se poată desfășura în condiții optime.
Partea a doua a poveștii constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat proprietarul atelajului hipo și au constatat că acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, doar cu pagube materiale, iar polițiștii rutieri au luat măsurile legale, soluționând evenimentul ca tamponare.
Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului în vederea luării măsurilor legale, precum și pentru examinarea și constatarea stării de sănătate a exemplarului cabalin.
În cauză nu s-a impus emiterea unui ordin de plasare în adăpost a animalului, acesta nemaifiind într-o stare de pericol și având în vedere că a fost identificat proprietarul”, spune IPJ Gorj.
Proprietarul calului fost amendat.