vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Trei rețineri în Târgu Jiu pentru violare de domiciliu, violență și distrugere

Agresorii au distrus o lacră de gard din compozit

La data de 1 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au intervenit în urma unui apel de urgență 112, făcut de un tânăr de 25 de ani din comuna Telești. Apelantul a reclamat că, împreună cu tatăl său, de 48 de ani, a fost victima unui incident violent într-una dintre proprietățile lor din municipiu, conform IPJ Gorj.

Conform declarațiilor, conflictul a izbucnit spontan între apelant și trei bărbați din Târgu Jiu, cu vârste de 17, 34 și 37 de ani. Cei trei ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței apelantului, printr-o poartă deschisă, și ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia și a tatălui său. În timpul altercației, agresorii au distrus o lacră de gard din compozit, provocând un prejudiciu estimat la 2.000 de lei.

Persoanele vătămate nu au necesitat îngrijiri medicale, dar au depus plângere penală împotriva celor trei agresori. În urma cercetărilor, poliția a dispus reținerea celor trei bărbați pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Ei sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica