joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Rechinii din largul coastei Braziliei, testați pozitiv la cocaină

Rechinii din apele de pe coasta Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină, spun oamenii de știință. Drogul a fost găsit la toți cei 13 rechini sălbatici brazilieni cercetați, cu o concentrație de 100 de ori mai mare decât cea raportată anterior pentru alte creaturi acvatice.

Cercetătorii spun de mult timp că viața din oceane ar putea fi afectată de drogurile aruncate în apă de către contrabandişti. Tone de cocaină au fost găsite în Florida, America de Sud și Centrală, scrie digi24.ro care citează Sky News.

Studiul Fundației Oswaldo Cruz din Brazilia dovedește acum că rechinii sunt afectați de drogurile care poluează oceanul. Oamenii de știință au disecat 13 rechini brazilieni sălbatici care au fost cumpărați de la nave mici de pescuit, aceștia fiind o specie care își petrece întreaga viață în apele de coastă și, prin urmare, era cel mai probabil afectată de poluare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Țesuturile musculare si hepatice au fost apoi testate folosind o tehnică standard numită cromatografie lichidă, dublată de spectrometrie de masă – în care moleculele sunt separate într-un lichid – pentru a căuta cocaină și benzoilecgonină, principalul metabolit al medicamentului.

Toți cei 13 rechini au fost pozitivi la drog, cu o concentrație de 100 de ori mai mare decât cea raportată anterior pentru alte creaturi acvatice. Acesta este primul studiu care descoperă prezența cocainei la rechinii crescuți în libertate și a constatat că substanța era mai răspândită în țesutul muscular decât în ficatul rechinului.

Cu toate acestea, studiul spune că domeniul de cercetare a fost „foarte limitat” și impactul cocainei sau benzoilecgoninei asupra vieții acvatice nu este pe deplin cunoscut. Cercetarea a fost publicată în revista „Science of the Total Environment”.

În iunie anul trecut, Garda de Coastă a SUA a confiscat peste 6.400 kg de cocaină în Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic, cu o valoare estimată la 186 de milioane de dolari.


Politica