Vacanța pe litoral s-a transformat într-un adevărat coșmar după ce mai mulți turiști au fost păcăliți cu oferte de cazare la false. Oamenii au plătit sume mari de bani, care au ajuns chiar și la 12.000 de lei, pentru pachetele all inclusive. Înșelătoria a ieșit la iveală abia când oamenii au ajuns la mare și s-au trezit în fața unei uși încuiate, scrie digi24.ro
”Povestea a început acum două săptămâni când am aflat de pe un site social că hotelul la care noi avem rezervare nu există”, spune o turistă.
Oamenii au fost atrași de imaginile cu hotelul care promitea servicii all inclusive. Au rezervat, au plătit, dar când au ajuns la cazare au dat peste o clădire cu lacătul pus.
”Am găsit o ofertă atractivă. Mi s-a părut ok, apoi am făcut o rezervare, am fost preluați de o doamnă, administratorul firmei la care am făcut rezervarea. Am făcut viramentul, iar apoi nu a mai răspuns la telefon. 4000 de lei am achitat”, spune Doru Răceanu din Drobeta Turnu Severin, un alt păgubit.
Unii dintre păgubiții care așteaptă recuperarea banilor spun că au fost amenințați să își retragă plângerile.
Alții, ca să nu își strice concediul, au decis să cumpere alte sejururi.
”Am doar un mail de amenințare, de intimidare, să-mi retrag plângerea și este posibil, posibil, subliniez, să-mi recuperez banii. Dacă nu fac cum zic ei, nu o să-mi mai văd banii”, spune o altă turistă păgubită.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma celor care au pus la cale înșelătoria. Păgubiții sunt din mai multe județe.
!S-a prezentat o femeie, de 39 de ani, din municipiul Iași, care a sesizat că la data de 21 iunie anul curent, a efectuat o rezervare prin intermediul unei platforme pentru o unitate hotelieră din județul Constanța și și-a dat seama că aceasta nu există fizic”, a declarat Adina Ciobanu – purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
”În cauză au fost întocnite dosare penale pentru săvârșirea înfracțiunii de înșelăciune. Cercetările continuă pentru găsirea persoanelor care au comis faptele”, a declarat și Olimpia Ceară purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Pentru cazarea fictivă oamenii au plătit între 1000 și 12.000 de lei.