joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Minor de 14 ani la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier

Un minor în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier. Astfel, un bărbat de 60 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens unde s-a lovit de o altă mașină condusă de o femeie de 33 de ani. Minorul de 14 ani și o altă femeie, ambii pasageri în autoturisme, au ajuns răniți la spital. Totul s-a întâmplat în loalitatea Drăguțești din Gorj.

„Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Drăguțești, sat Cârbești, în timp ce conducea un autoturism pe DE79-Dăguțești, din direcția localității Târgu Jiu către Rovinari, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un alt autoturism, condus regulamentar de către o femeie, în vârstă de 33 de ani, din comuna Fărcășești, sat Roșia Jiu, județul Gorj.

În urma impactului a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturismele implicate (o femeie, în vârstă de 58 de ani și un minor de 14 ani), care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, spune IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Politica