luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Transporturilor anunță reparații pe Transfăgărășan

„În cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar”

Ieri, Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a declarat că în această vară vor avea loc lucrări de reparații pe Transfăgărășan, fără a afecta traficul rutier.

„Asta e o chestiune care ţin neapărat ca în această vară să fie făcută şi anume lucrări pe Transfăgărăşan, absolut necesare, cele de vară. Cred că e un studiu de fezabilitate în execuţie în acest moment pe Transfăgărăşan”, a spus ministrul Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, conform Gorj Express.

Grindeanu a precizat că reparaţiile ce urmează să fie efectuate nu vor însemna oprirea traficului pe Transfăgărăşan. Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan a fost redeschisă începând cu 7 iunie, inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş). Traficul rutier este permis doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar „în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă”, au arătat recent cei de la DRDP Braşov.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Transfăgărăşanul este în momentul de faţă şi una dintre rutele pe care se poate ajunge la Sibiu, în condiţiile în care începând de luni va fi închisă circulaţia rutieră pe DN7 Valea Oltului.

Politica