Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” va fi modernizat de autoritățile județene. Consiliul Județean (CJ) Dolj va moderniza clădirea în care se află Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova. Astfel, se vrea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Se aprobă proiectul „Reabilitarea și modernizarea clădirilor publice în care se află sediul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova, clădiri situate în strada Dr. Dimitrie Gerota, nr.3, Craiova, județul Dolj”, cod SMIS 318435, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest 2021-2027, Prioritatea 3 – „Eficienţa energetică și infrastructura verde”, Obiectivul Specific 2.1 „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, Operaţiunea A – „Investiții în clădirile publice în vederea asigurării/creșterii eficienței energetice și măsuri pentru utilizarea unor surse regenerabile de energie”, apelul de proiecte PR SV/1/3A/2.1/2023”, spune Consiliul Județean Dolj în hotărâre.
Fondurile vin din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj.
„Vorbim de faptul că am câștigat un proiect pe care l-am depus anul trecut și anume modernizarea școlii speciale Sfântul Vasile aflată în subordinea Consiliului Județean. Proiectul prevede modernizarea energetică și dotarea centrului Sfântul Vasile. Putem merge să-l contractăm”, a declarat în ședința extraordinară de joi, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice în care se află sediul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ”Sf. Vasile” Craiova, clădiri situate în strada Dr. Dimitrie Gerota, nr. 3, Craiova, Județul Dolj, prin implementarea unor măsuri de reabilitare energetică profundă, ce vizează reducerea pierderilor și a consumurilor energetice, precum și introducerea unor sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător și calității vieții utilizatorilor finali, contribuind totodată la eficientizarea cheltuielilor publice. Având în vedere ca proiectul aduce beneficii de mediu, sociale si economice, acesta va contribui la dezvoltarea durabila a comunității locale si promovarea coeziunii sociale”, a mai spus CJ Dolj.
Valoarea totală a proiectului este de 8.084.539,10 lei inclusiv TVA.
sursa foto:arhivă