miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

De la deșeuri la artă: ECOLeul din Bănie, o „lecție” de ecologie la IntenCity

Iridex Group Salubrizare este încântat să anunțe succesul extraordinar al ECOLeului din Bănie, prezentat în premieră la festivalul IntenCity organizat în acest weekend în Craiova. Această operă de artă inovatoare, creată de talentatul sculptor Dan Nica din materiale 100% reciclabile, a captivat atenția copiilor și adolescenților, devenind unul dintre punctele de atracție ale festivalului. Scopul ECOLeului a fost acela de a oferi o „lecție” de ecologizare într-un mediu de distracție pentru copii, așa cum a fost festivalul IntenCity. Prin această inițiativă, Iridex Group Salubrizare a dorit să apropie oamenii de ideea că deșeurile nu sunt gunoaie, ci resurse importante care pot fi transformate în noi produse valoroase. ECOLeul din Bănie a demonstrat cum creativitatea și responsabilitatea ecologică pot merge mână în mână, educând și inspirând tânăra generație să adopte practici prietenoase cu mediul înconjurător.

ECOLeul din Bănie, cu o înălțime impresionantă de peste 2.5 metri, a fost realizat din PET-uri și doze colectate de la stația de sortare a deșeurilor reciclabile din Mofleni. Transformarea acestor materiale în artă a fost o provocare pentru sculptorul Dan, dar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor, oferind festivalului o atracție vizuală unică și plină de semnificație.

Ne bucurăm să vedem cât de entuziasmați au fost copiii și adolescenții de ECOLeul nostru. Această reacție pozitivă ne motivează să continuăm eforturile noastre de a promova reciclarea și protecția mediului într-un mod creativ și captivant. Leul, simbol al orașului Craiova, reprezintă forța și mândria comunității, iar prin această inițiativă, devine și un simbol al sustenabilității și al responsabilității față de mediu” a declarat Ana-Maria Predilă, PR Iridex Group Salubrizare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prezența ECOLeului la IntenCity a fost mai mult decât o simplă expunere artistică, a fost o lecție de ecologie pentru tinerii participanți. Prin acest proiect, Iridex Group Salubrizare a dorit să demonstreze că deșeurile pot fi transformate în resurse valoroase, inspirând astfel noua generație să adopte practici prietenoase cu mediul.

Despre Iridex Group Salubrizare:

Iridex Group Salubrizare este principalul operator de salubrizare în județul Dolj și lider național în gestionarea deșeurilor și serviciilor de salubrizare. Activitățile IRIDEX Group Salubrizare în Dolj reprezintă un exemplu de bune practici în domeniul gestionării deșeurilor. Şi investiţiile în tehnologie şi cele în educaţie sunt considerate prioritate de către compania de salubrizare care consideră că bunăstarea unei națiuni nu se măsoară doar prin produsul intern brut sau indicatori economici și sociali, ci și prin starea mediului înconjurător.

Politica