În perioada 2020-2024, Operatorul Distribuție Oltenia a finalizat noi lucrări de modernizare a stației de transformare 110/20/6 kV Podari. Proiectul finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) a presupus investiții în valoare de peste 38 milioane RON.
Prin strategia sa de dezvoltare, Distribuție Oltenia își propune să îmbunătățească nivelul de siguranță în distribuția de energie electrică și să reducă pierderile de energie.
Viziunea Distribuție Oltenia este de a deveni o companie modernă, flexibilă, capabilă să răspundă oricăror provocări pe care le ridică evoluția tehnologiilor în distribuția energiei electrice, în același timp satisfăcând cerințele consumatorilor.
Prin derularea acestui proiect au fost realizate investiții în infrastructura energetică în vederea creșterii gradului de siguranță în alimentarea cu energie electrică și asigurării condițiilor tehnice de preluare a energiei produse din surse regenerabile.
Proiectul a avut ca obiective:
– Creșterea capacității de transport și distribuție a instalațiilor pentru energia produsă de CEF-uri;
– Asigurarea posibilității de racordare de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile;
– Creșterea gradului de continuitate și de siguranță în funcționare;
– Reducerea consumului tehnologic propriu;
– Creșterea siguranței în alimentare pentru consumatorii din aria de acoperire a proiectului.
În urma investiției au fost realizate:
– Modernizarea stației de transformare 110/20/6 kV Podari prin înlocuirea echipamentelor uzate fizic și implementarea unui sistem modern de protecție, monitorizare, control și achiziție de date prin integrarea în sistemul SCADA;
-Întărirea capacității de distribuție, prin modernizarea a 7,8 km LEA 20 kV;
– Crearea unor noi căi de comunicație pentru noul sistem SCADA implementat, prin înlocuirea conductorului de protecție existent cu conductor cu fibra optică înglobată tip OPGW pe liniile electrice aeriene (LEA): LEA 110 kV Podari – DIF.
Beneficiile consumatorilor:
– Instalații modernizate (stația de transformare 110/20/6 kV Podari și retelele electrice de medie tensiune LEA 20 kV) prin intermediul cărora se asigură o creștere a capacității de distribuție din zonă și implicit posibilitatea evacuării energiei electrice produse atat de CEF-urile (centrale electrice fotovoltaice) existente cât și pentru alte posibile solicitări.
– Prin modernizarea stației Podari și integrarea acesteia în SCADA se va minimiza durata întreruperilor și se va reduce costul de mentenanță prin controlul și monitorizarea centralizată, împreună cu posibilitatea de a lua decizii operaționale în timp real;
– Creșterea gradului de continuitate și de siguranță în funcționare pentru cei aproximativ 8341 de consumatori, casnici sau agenți economici, din Podari și din localitățile adiacente.
Operatorul Distribuție Oltenia continuă investițiile în rețeaua de distribuție cu scopul de a oferi servicii moderne și de calitate consumatorilor din aria sa de operare.
Diviza Oameni și Brand