luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Accident în Craiova. Beat, a doborât stâlpul

Un bărbat de 67 ani, din Craiova, s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp. Accidentul a avut loc, luni seară, pe Câmpia Islaz. Bărbatul a fost rănit și dus la spital.

„Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Câmpia Islaz, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, de 67 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Câmpia Islaz, din localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest”, potrivit IPJ Dolj.

Rezultatul – 1.26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Dolj.

Politica