Chiar dacă e final de an școlar și toată lumea visează la vacanțe, știm că cele mai importante conversații în familie nu țin cont de calendar. La fel și educația financiară sau conversațiile despre bani, nu trebuie să fie un subiect evitat în familie.
Astfel, pentru că educația financiară este primul pas pe care copiii îl pot face ca să devină adulții responsabili de mâine, hub-ul BCR din Calea Severinului 13 devine pe 15 iunie Banca Copiilor Responsabili și propune cea mai importantă conversație alături de părinți. Atât cei mici, cât și cei mari, sunt așteptați la o zi de educație financiară prin joacă și distracție, sâmbătă, între orele 10:00 și 16:00.
Programul de distracție pentru copii și părinți include concursuri cu premii, show de magie, jocuri educative pentru copii de toate vârstele, ateliere de educație financiară și multe alte surprize, precum roboțelul Pepper, pregătit să discute cu copiii de toate vârstele despre consum responsabil și să îi ajute cu sfaturi despre cum își pot gestiona mai bine bugetul și obiectivele, să danseze sau să pozeze amuzant.
Mai mult, la eveniment, copiii vor putea achiziționa vată de zahăr, înghețată, limonadă proaspătă sau jucării, dar nu cu bani reali, ci cu răspunsuri corecte la un quiz de educație financiară. Pentru a obține unul dintre premii, ei trebuie să răspundă alături de părinți la trei întrebări simple despre bani și gestionarea lor. De asemenea, părinții vor afla de la experți cum să pornească cea mai importantă conversație în familie: cea despre bani.
Playground-ul din cel mai nou hub BCR de la Craiova este deschis publicului sâmbătă de la 10.00 la 16.00. Intrarea este liberă!
Evenimentul a fost conceput pentru a arăta părinților că cei mici pot înțelege concepte financiare de bază și cât de benefic poate fi să discute despre bani într-un mod accesibil și distractiv.
Educația financiară este primul pas pe care copiii îl pot face pentru a deveni adulții responsabili de mâine.
Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) arată că peste 60% dintre părinții din România evită să discute cu copiii lor despre educația financiară, considerând că aceasta ar trebui să fie responsabilitatea școlii sau să fie învățată prin experiențe de viață. Această lipsă de implicare poate avea consecințe negative, având în vedere că doar 25% dintre tinerii români au cunoștințe financiare de bază, conform datelor BNR. Deși 70% dintre părinți recunosc importanța discuțiilor despre bani, doar 30% abordează efectiv acest subiect cu copiii lor.
În ciuda acestor statistici, schimbarea este posibilă și începe cu educația financiară în familie. Așa cum avem cea mai importantă conversație pe teme de sănătate, educație sau valori, tot așa trebuie să discutăm și despre bani.
BCR recunoaște importanța acestei discuții și a lansat, în iunie, inițiativa CEA MAI IMPORTANTĂ CONVERSAȚIE.
Copiii care învață de mici să facă diferența între nevoi și dorințe, să înțeleagă cum funcționează banii și cum se câștigă, vor fi mai bine pregătiți pentru a lua decizii financiare informate în viața lor de adulți. Aceste abilități sunt esențiale pentru dezvoltarea lor personală și pentru asigurarea unui viitor stabil și prosper.
Sâmbăta aceasta, copiii din Craiova au ocazia să învețe educație financiară într-un mod distractiv la hub-ul BCR din Calea Severinului 13.
Cea mai importantă conversație continuă pe Școala de bani.
Mai mult, pentru continua conversația despre bani în familie, vă invităm să accesați platforma Școala de Bani. Aici, veți găsi o multitudine de resurse educaționale, materiale interactive și ghiduri practice concepute special pentru a vă ajuta să introduceți conceptele financiare în discuțiile de zi cu zi cu cei mici pentru ca aceștia să devină adulții responsabili de mâine. Hai pe Școala de bani!