După ce social-democratul Emil Moț a pierdut fotoliul de primar al Slatinei, locuitorii orașului alegându-l pe liberalul Mario de Mezzo, secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a declarat că reprezentanții partidului se așteptau la rezultat. El a menționat însă că PSD a câștigat Consiliul Local.
„Dacă v-ați uitat atent pe rezultatele de la municipiul Slatina, Consiliul Local l-a câștigat PSD-ul, problema a fost cu omul, cu persoana Emil Moț. A pierdut, asta e, slătinenii au hotărât, cred că ei știu cel mai bine ce au făcut. Ne așteptam, erau calculele făcute, sigur, nu eram convinși, că până nu vezi rezultatele că vei câștiga, nu ești convins. Dar anticipam lucrul ăsta, pentru că în politică nu ești veșnic”, a declarat Paul Stănescu.
Conform rezultatelor parțiale pentru Consiliul Local Slatina PSD a obținut 39,5% din voturile exprimate (12.329 voturi), PNL – 39,27% (12.258) și AUR – 8,37% (2.611).
Potrivit listei, scrie evenimentdeolt.ro, de la PSD ar urma să reprezinte interesele slătinenilor în CL următorii: Gigi Vîlceleanu, Emil Popa, Alexandru Berechet, Ștefan Văduva, Adrian Bărbulete, Marius Perianu, Gabriela Șerban, Cristian Cismaru și Mihai Cîrloganu. Surs citată mai arată că de la PNL în CL Slatina pot fi, conform listei, Mario De Mezzo (primar), Adela Pantilie, Marius Bălașa, Marian Costea, Florin Duca, Ionuț Comanescu, Valeriu Matei, Laura Giura, Victor Iacobescu și Aurel Roșu.
PSD are majoritate și în Consiliul Județean cu 58,75%. PNL a obținut 20% dintre voturi, iar AUR – 13,42%.








