sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Alegeri europarlamentare 2024: Extrema dreaptă câștigă în Austria

Partidul Partidul Libertății (FPÖ), de extremă-dreapta, a ieșit pe primul loc la alegerile europarlamentare de duminică din Austria, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne publicate de principalele instituții media, scrie hotnews.ro care citează de AFP și Reuters.

Rezultatele unui sondaj ORF/APA/Puls arată că Partidul Libertății este creditat cu 27% din voturi, devenind pentru prima dată cea mai importantă forță politică din țara alpină.

El este urmat de conservatorii austrieci (ÖVP) și de social-democrați (SPÖ), cu aproximativ 23%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sondaj ORF/APA/Puls 24:

FPÖ-ID: 27%

ÖVP-PPE: 23.5%

SPÖ-S&D: 23%

Verzi-G/EFA: 10.5%

NEOS-RE: 10.5%

KPÖ-Stânga 3%

DNA→ECR: 2.5%

Marja de eroare a sondajului este de 2,5%.

Partidul Popular Austriac, aflat la guvernare, este în scădere de ani buni și era de așteptat că va fi pedepsit la urne, la alegerile europene.

Gruparea a fost afectată de scandaluri de corupție în ultimii ani, iar alegătorii sunt exasperați de incapacitatea guvernului de a ține inflația sub control. În plus, există un resentiment persistent în legătură cu felul în care a fost gestionată pandemia și, nu în ultimul rând, preocupări privind imigrația.

Chestiunea migrației ilegale a fost de altfel argumentul cu care guvernul austriac a blocat aderarea totală a României și Bulgariei la Schengen . Cele două țări au aderat în primăvară doar cu granițele aeriene și marine.

Sociologii anunțau înainte de vot că aceiași oameni care au votat în masă pentru partidul de centru-dreapta în 2019 erau pregătiți să susțină Partidul Libertății, gruparea fondată de foști ofițeri SS în anii 1950, care a intrat la guvernare anii trecuți, numai pentru a ieși, în urma unui uriaș scandal de corupție și influență rusească.

În timp ce campania a fost centrată pe nemulțumirile interne, strategia extremiștilor a fost de a da vina pentru tot pe UE și de a insista asupra faptului că Bruxelles-ul profită de Austria.

Ironia, scrie Politico, este că apartenența la piața unică a fost un avantaj pentru economia țării, care a prosperat datorită frontierelor deschise către Europa Centrală și de Est, aceleași frontiere care sunt acum citate ca o amenințare la adresa modului de viață al austriecilor.

Foto: Facebook/Herbert Kickl

Politica