Un polițist din Dolj a fost mușcat de o femeie, la o secție de votare din județ. S-a întâmplat la Cerăt, unde, conform IPJ Dolj, un bărbat a devenit recalcitrant. După ce oamenii legii l-au liniștit pe bărbat, folosind un spray lacrimogen, concubina bărbatului l-a mușcat de mână pe unul dintre agenți.
„În cursul zilei de 09 iunie, la Secția de votare nr. 299 Cerăt, agentul de poliție aflat în serviciul de protecție la secția de votare a intervenit pentru menținerea ordinii publice, dat fiind faptul că se crease îmbulzeală la intrare.
La un moment dat, unul dintre bărbaţii aflaţi în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare.
De asemenea, concubina bărbatului în cauză s-a apropiat de polițist și l-a mușcat de mână, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Dolj.
Cei doi sunt acuzați acum de ultraj și sunt în custodia Poliției Dolj. Totodată, a fost dispusă înlocuirea agentului de poliție din serviciul de protecție.