duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Alegeri în Gorj. Mai multe incidente sesizate la vot

Update/ ora 19. Centrul de Comunicare Județean:

„De la începutul procesului de vot au fost întocmite dosare penale pentru șapte posibile infracțiuni (fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, împiedicarea exercitării drepturilor electorale și abuz în serviciu, tentativă la infracțiunea de vot multiplu, fraudă la vot – vot fără drept,coruperea alegătorilor) și au fost luate măsuri pentru aplicarea a zece sancțiuni contravenționale (pentru continuarea campaniei electorale, fotografierea buletinului de vot, neîndepăratrea materialelor de propangandă și apelarea abuzivă la numărul unic de urgență 112).

Precizăm faptul că mai multe sesizări sunt în curs de verificare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Exemple:

La data de 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către un cetățean, cu privire la faptul că nu au fost îndepărtate panourile electorale din proximitatea secțiilor de votare 237 Frătești-Lelești și 238 Rasovița-Lelești.
În cauză, polițiștii au efectuat verificări în vederea clarificării situației și dispunerea de măsuri în consecință, pentru nerespectarea art. 108, lit. i din Legea 115/2005 (privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală din și de pe clădirea sediului secției de votare).

În data de 9 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către un cetățean cu privire la faptul un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Telești, sat Buduhala, a solicitat, în fals, urna mobilă la domiciliul bunicii sale, în vârstă de 89 de ani, din aceeași localitate, în numele și fără acordul acesteia și a votat în locul ei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În cursul zilei de 9 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați de către președintele secției de votare nr. 259, cu sediul în Școala Gimnazială Padeș, cu privire la faptul că pe un grup de mesagerie, a fost distribuită o fotografie ce conține buletinul de vot pentru funcția de primar al comunei Padeș, având aplicată ștampila de vot la poziția numărul 2.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că utilizatorul postului telefonic ar fi o femeie de 48 de ani, din comuna Padeș.

A fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 108, lit. o din Legea nr. 115/2015, nerespectarea dispozițiilor art. 90 privind prezența altor persoane în cabina de vot, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot în valoare de 1.000 de lei.”

Astăzi, până la ora 10:00, au fost semnalate mai multe incidente sau fapte ilegale în context electoral, toate fiind verificate cu celeritate, anunță Centrul de Comunicare Județean Gorj

„Dintre acestea, unul s-a confirmat, constând în aceea că, la secția de votare nr. 60, cu sediul în incinta Colegiului Tehnic Motru, aflată în paza IJJ Gorj, între orele 07:30-07.40, a fost întrerupt procesul de votare pentru 10 min.

Din verificările efectuate de echipa de cercetare a incidentelor electorale constituită la nivelul Poliției Municipiului Motru, s-a stabilit că, pentru procesul de votare, buletinele de vot pentru alegerea primarului, au fost distribuite comisiilor de votare în pachete sigilate, sub forma a câte două buletine de vot, acestea fiind introduse unul în altul, iar în momentul înmânării către alegători, din eroare, în loc de un buletin de vot au fost înmânate două buletine de vot, fiind marcat cu ștampila de control decât buletinul exterior.

Până la momentul constatării incidentului de către comisia biroului electoral al secției de votare nr. 60, au fost introduse în urnă un număr de astfel de 7 perechi de buletine de vot, fără a se cunoaște la momentul de față dacă a fost aplicată ștampila cu mențiunea ,,Votat’’ pe ambele buletine din pereche sau doar pe unul.

Din discuțiile purtate de B.E.C.L. la nivelul B.E.J. Gorj, s-a stabilit că, la încheierea procesului de votare, odată cu deschiderea urnei de vot, cele 7 buletine de vot ce nu poartă ștampila de control a comisiei să fie anulate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

De asemenea, la nivelul întregului județ se organizează acțiuni pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane, până la ora 10:00 fiind verificate 27 de autoturisme și 78 de persoane.

În Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj se află 19 persoane private de libertate, cu drept de vot, iar 15 dintre acestea au solicitat exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei mobile.

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.”- Centrul de Comunicare Județean Gorj

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

Politica