Polițiștii doljeni fac cercetări cu privire la un posibil caz de corupere a alegătorilor din Pielești.
PSD Dolj a transmis pe rețelele de socializare că, sâmbătă seara, „în jurul orei 19.43, în comuna Pielești, județul Dolj, candidatul PNL la Primăria comunei Pielești, Dan Viorel Dică, a fost filmat în timp ce oferea mită în scop electoral, sub formă de bani, unui cetățean din comună. Reprezentanții Organizației Locale PSD Pielești au reclamat fapta la Postul de Poliție Pielești, depunând drept dovadă filmulețul cu imaginile în care Dan Viorel Dică oferea suma de bani. Din motive pe care nu le cunoaștem, lucrătorii Postului de Poliție au cerut dovezi suplimentare, mâine, 09 iunie 2024, motivând că nu este nici o grabă să înceapă cercetările în această seară. Facem apel la IPJ Doj să ia măsuri urgente și să înceapă cercetările în acest caz cât mai degrabă, având în vedere gravitatea faptei și faptul că influențează procesul electoral care se desfășoară în mai puțin de 8 ore. Din păcate, așa înțeleg unii competitori sa „convingă” electoratul!”.
Poliția Dolj a transmis însă că se fac cercetări.
„În seara de 8 iunie a.c., ora 20.20, o femeie a sesizat faptul că unul dintre candidații la Primăria Pielești, un bărbat, de 60 de ani, ar fi oferit o sumă de bani unui bărbat pentru a-l determina să voteze cu el. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții Poliției Dolj.
PNL acuză PSD de „tactici murdare pentru a influența alegerile din Pielești”
Reprezentanții PNL Dolj au transmis, duminică dimineața, un comunicat de presă în care au anunțat că resping „cu fermitate acuzațiile lansate de PSD Dolj la adresa candidatului”. Aceștia spun că „acuzațiile lansate de PSD sunt complet neîntemeiate și reprezintă o încercare disperată de a discredita un candidat onest și respectat în comunitate”.
„Mă rog Bunului Dumnezeu ca una din candelele așezate la mormintele taților noștri, Mircea și Virgil, frați, unde am fost însoțit de vărul meu primar (întâmplător, candidat la Primăria Pielești) să lumineze mințile și sufletele întunecate de ură, prostie și primitivism. Am fost urmăriți, filmați și fotografiați de la poarta casei lui la cimitir și înapoi. Filmulețul a fost apoi distribuit însoțit de un text calomnios, fără niciun fel de acoperire în realitate. Am sesizat poliția imediat după această întâmplare cu adânci conotații grotești, păstrând înregistrate numerele de înmatriculare ale mașinilor care ne-au urmărit”, a declarat Dan Viorel Dică, candidatul PNL Dolj, la funcția de primar al comunei Pielești.
„Este inacceptabil ca PSD să folosească astfel de metode de intimidare, monitorizând fiecare mișcare a candidatului nostru și încercând să creeze false impresii prin manipularea opiniei publice. Acest comportament denotă disperarea PSD de a câștiga prin orice mijloace, în contextul în care candidata lor nu reușește să obțină încrederea și sprijinul electoratului din Pielești.
PNL Dolj face apel la autorități să investigheze de urgență aceste acuzații nefondate și să ia măsuri împotriva celor care încearcă să deturneze procesul electoral prin hărțuire și intimidare. De asemenea, solicităm respectarea decenței și a valorilor democratice în această perioadă crucială pentru comunitatea din Pielești.
Ne exprimăm încrederea că alegătorii din Pielești știu adevărul și vor alege un candidat care își bazează campania pe integritate, onestitate și respect față de valorile comunității. Dan Viorel Dică rămâne dedicat servirii cetățenilor din Pielești cu corectitudine și transparență, iar noi îi suntem alături”, au mai transmis reprezentanții PNL Dolj.