marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Deținuții din Penitenciarul Severin vor aproape toți să voteze

Doar una  dintre persoanele încarcerate, cu drept de vot la alegerile locale, a anunțat că refuză  să meargă la urne.

Persoanele private de libertate încarcerate în penitenciarul Drobeta Turnu Severin și-au exprimat dorința de a vota la europarlamentare și la locale, în data de 9 iunie 2024, întrucât majoritatea dintre ei au acest drept, foarte puțini având interdicție. În penitenciar există un număr total de 535 de deținuți dintre care 478 au drept de vot.

Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului Drobeta Turnu Severin, subinspector de poliție penitenciară Alexandra Teodora Barbu , aproape toate persoanele private de libertate cu drept de vot  și-au manifestat dorința de a vota.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Pentru alegerile europarlamentare avem un număr  total de 478 de persoane cu drept de vot. Dintre acestea un număr  de 458 și-au manifestat dorința de a-și exercita acest drept. Pentru alegerile locale au drept de vot un număr  de 57 de persoane private de libertate,  întrucât au domiciliul în Drobeta Turnu Severin. Dintre aceștia un număr de 56 au anunțat că vor să voteze , doar unul singur a declarat că refuză să-și manifeste acest drept”, a declarat subinspector de poliție penitenciară,  Alexandra Teodora Barbu.  

De precizat că, în penitenciarul Severin  s-au amenajat 3 secții de votare. Una pentru alegerile locale la unitatea centrală din municipiu și două pentru europarlamentare dintre care una la Severin și alta la secția exterioară Vânjuleț.

Politica