sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Documentarul „Discover Oltenia”, lansat. Charley Ottley: O experienţă uimitoare

Jurnalistul şi producătorul de film britanic Charley Ottley a declarat joi, cu ocazia lansării filmului „Discover Oltenia”, că filmările din zonă au reprezentat o experienţă „uimitoare”, relatează Agerpres.

Premiera filmului a avut loc la Cinema Muzeul Ţăranului Român, iar jurnalistul, care realizează filmări în Maramureş, pentru sezonul al treilea al documentarului „Flavours of Romania”, a precizat, într-o intervenţie online, că a adunat o cantitate uriaşă de material pentru un episod dedicat Olteniei.

„A fost o experienţă uimitoare să facem acest episod pentru Oltenia de sub munte, pentru geoparc. Am descoperit o mulţime de locuri despre care nu ştiam, dincolo de trovanţi, care apar în primul sezon. Este o regiune unică, plină de potenţial. Sunt multe peisaje frumoase pe care le-am descoperit, dar şi secrete şi poveşti. A fost o filmare foarte uşoară, am crezut că va fi dificilă; am vrut să surprindem trei anotimpuri”, a spus acesta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Charley Ottley a vorbit despre avantajele pe care le implică introducerea acestei zone în rândul geoparcurilor UNESCO, apreciind că este una dintre cele mai bune iniţiative din România.

„Este o modalitate de a transforma o economie locală, de a proteja un peisaj nepreţuit şi o iniţiativă care le va permite oamenilor din comunităţile locale să îşi găsească locuri de muncă. (…) Avem nevoie de mai multe zone naturale protejate, deoarece România are o foarte mare biodiversitate, este un plămân al Europei şi putem arăta lumii cum se poate coexista cu natura, îmbunătăţind totodată experienţa turiştilor care vin să viziteze ţara”, a spus el.

Preşedintele Asociaţiei Kogayon, Florin Stoican, a vorbit despre demersurile pentru introducerea acestei zone în rândul geoparcurilor UNESCO, menţionând că documentaţia a trecut de o serie de evaluări şi că răspunsul favorabil ar putea fi primit în primăvara anului viitor. Astfel, Oltenia de sub munte ar urma să devină al treilea geoparc internaţional UNESCO din România.

„Acum peste 20 de ani am început să discutăm despre înfiinţarea Parcului Naţional Buila Vânturariţa; s-a întâmplat asta în 2004. Apoi ne-am apucat să îl administrăm, să facem proiecte, să educăm copiii, să ne uităm către comunităţi, să vedem ce nevoi au, să vedem cum îi putem ajuta. De curând, acum cinci ani, ne-am hotărât să o luăm pe drumul acesta, de a face în jurul parcului naţional un geoparc UNESCO. Ne-am apucat să evaluăm terenul din perspectiva cerinţelor pe care le are UNESCO pentru programul de geoparcuri şi acum suntem cu câţiva paşi înainte de a deveni geoparc UNESCO. Am aplicat acum câţiva ani; anul trecut am trimis documentaţia şi a trecut de evaluările Comisiei Internaţionale pentru Ştiinţe Geologice şi de Comisia UNESCO. În iulie aşteptăm evaluarea oficială. Vor veni doi evaluatori de la UNESCO să vadă ce am făcut, cine suntem şi ce vrem să facem. Dacă toate merg bine, la anul, în primăvară, vom deveni al treilea geoparc internaţional UNESCO din România”, a spus el.

Potrivit acestuia, zona include 4.500 de hectare de parc naţional, 1.300 de hectare de păduri virgine protejate prin Catalogul naţional al pădurilor virgine, 15 rezervaţii naturale.

Pregătirea filmului a presupus sute de ore de înregistrări, care au surprins imagini din toate anotimpurile: culori de toamnă, zăpezi, flori de primăvară, dar şi începutul verii.

„Oltenia de sub munte a apucat-o, cred eu, pe un drum care e fără întoarcere, acela de a deveni o destinaţie turistică de excelenţă, acela de a fi recunoscută ca o destinaţie în care merită să mergi, să îţi petreci mai mult timp liber, să înţelegi oamenii de acolo, să descoperi locurile. Când am început filmările, Charlie nu ştia aproape nimic despre regiunea asta, decât prin prisma cineastului care venise să prindă nişte cadre pentru ‘Flavours of Romania’ – atunci am colaborat prima dată cu el. Acum, practic i-am deschis poarta Olteniei de sub munte şi oamenii din comunitate l-au ghidat. I-am arătat ce credem că are regiunea mai valoros: de la natură până la cultură şi oameni. El, prin prisma producătorului de film, dar şi a străinului care se uită la ce avem noi, a pus în acest film foarte condensat ceea ce cred eu că are zona cel mai valoros”, a spus Florin Stoican.

Politica