miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

GRĂDINIȚA NUMĂRUL 7, MODERNIZATĂ CU FONDURI EUROPENE

Încă o unitate de învățământ preșcolar din municipiul Drobeta-Turnu Severin a intrat în proces de reabilitare și modernizare! Este vorba de Grădinița nr.7, unde au început lucrările de renovare energetică a unității de învățământ.

Întreaga clădire va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate panouri solare și fotovoltaice iar instalațiile de iluminat vor fi modernizate.

În plus, unitatea va fi adusă la standardele privind siguranța la incendii, prin instalații de detecție, iluminat de siguranță și instalație de hidranți interiori și exteriori, inclusiv o scară exterioară pentru urgențe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Vorbim de o reabilitare energetică a acestei clădiri, ne propunem scăderea consumului energetic, dar în același timp avem grijă ca întreaga clădire să îndeplinească toate condițiile de funcționare, în special în ceea ce privește securitatea la incedii, iar în acest sens noi avem o colaborare foarte bună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Drobeta și le mulțumesc pe această cale,” a declarat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.

Proiectul, în valoare de aproape 6 milioane de lei, fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, mai cuprinde și instalare unei stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice (cu putere peste 22kW), cu două puncte de încărcare.

„Se reabilitează integral grădinița, începând de la schimbarea învelitorii și schimbarea acoperișului, se anvelopează grădinița, se schimbă instalațiile sanitare, electrice, termice, se vor monta panouri fotovoltaice, panouri solare, se va monta o stație electrică de încărcare”, a precizat Cosmin Popescu, reprezentantul firmei care se ocupă de realizarea lucrărilor.

La Grădinița nr.7 din Drobeta-Turnu Severin își desfășoară activitatea aproape 300 copii și cadre didactice. Clădirea, veche de aproape 50 de ani a fost renovată în urmă cu 23 de ani, iar de atunci nu s-au mai realizat lucrări de modernizare.

„Pentru copiii noștri dar și pentru personalul nostru este o veste extraordinară, clădirea fiind foarte veche și niciodată nu a fost reabilitată din punct de vedere energetic. Încălzirea pe timpul iernii era costisitoare, iar vara ne era foarte greu să menținem o temperatură optimă în săli. Ne bucurăm că după această renovare vom desfășura  activitatea în cele mai bune condiții”, a transmis Ionela Bușe, directorul Grădiniței nr.7 din Drobeta-Turnu Severin.

Lucrări similare au fost realizate de municipalitate, în ultimii ani, și la Grădinița nr. 3, Grădinița nr.19, și Grădinița nr. 29, în viitorul apropiat urmând să înceapă reabilitarea Grădiniței nr.20, Grădiniței nr.21 și 22 din Drobeta-Turnu Severin.

Până în prezent, au fost alocate peste 20 de milioane de euro în sistemul de educație din Drobeta-Turnu Severin, bani folosiți atât pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea unităților de învățământ cât și pentru dotarea acestora cu mobilier și echipamente școlare noi.

Comandat de PSD Mehedinți, executat de Inter Regional Management, CUI mandatar financiar 21240002

Politica