Craiova a devenit un oraș sufocat de taxe și cu impozite prea mari pentru serviciile publice de care beneficiază cetățenii. Să pretinzi taxă de parcare într-un oraș care nu oferă și locuri de parcare, nu este corect. Să plătești pentru gunoi o taxă care pentru mulți dintre craioveni reprezintă o adevărată povară, nu este corect. Situația se va schimba din 2025!
Marian Vasile, candidatul AUR la Primăria Craiova și principalul contracandidat al Olguței Vasilescu, propune un set de măsuri care vizează reduceri de taxe și impozite, ba chiar eliminarea unor taxe. Prima taxă la care se va renunța din 2025 este taxa de parcare, majorată cu 35% în 2024 (de la 74 de lei, la 100 de lei). Și taxa de salubrizare este exagerată și greu de suportat chiar și de o familie cu venituri medii, mai ales după ce a fost majorată cu 50% la jumătatea anului 2023 (de la 12 lei la 18 lei).
Nu este corect, susține Marian Vasile, care anunță că lucrurile nu vor mai sta așa de anul viitor. „Banii craiovenilor trebuie gestionați cu maximă responsabilitate. Vom reduce toate cheltuielile exagerate și inutile și vom reuși, astfel, să scădem taxele și impozitele craiovenilor. Și asta o vom face imediat ce intrăm în mandat, în ultimele trei luni ale anului 2024. Vom face o dezbatere în adevăratul sens al cuvântului pe buget, pe nivelul taxelor și impozitelor locale, pe care le vom micșora, mergând chiar până la eliminarea unor taxe, cum este taxa de parcare“, susține Marian Vasile, candidatul AUR la Primăria Craiova.
Ce taxe vor fi eliminate sau reduse
Principalul contracandidat al Olguței Vasilescu propune nu doar eliminarea taxei de parcare pe domeniul public pentru cei care au vehiculele înregistrate la Direcția de Impozite și Taxe, ci și reducerea taxei de salubrizare pentru craiovenii care colectează selectiv și a taxei pentru concesionarea locurilor de veci.
„Prin reducerea cheltuielilor inutile și exagerate se pot micșora sau chiar elimina o serie de taxe. Eu voi reduce la jumătate taxa pentru concesionarea locurilor de veci, taxa de nomenclatură stradală și taxa de eliberare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Voi elimina și taxa pentru identificarea documentelor în arhivă sau pentru eliberarea adeverinței de intravilan. Și acestea sunt doar câteva exemple. De asemenea, voi elimina și unele taxe de urgență. Consider că nu trebuie să plătești o taxă pentru un serviciu care poate fi oferit cel târziu a doua zi, scutind astfel atât timpul, cât și banii craiovenilor. De altfel, vom digitaliza arhiva și copiile solicitate de craioveni vor fi primite pe loc, fără a mai achita „urgența“ de 203 lei, spre exemplu, cât se plătește acum pentru eliberarea unor copii ale documentelor de urbanism. În plus, extrasele de PUZ vor fi eliberate o dată cu certificatul de urbanism“, afirmă Marian Vasile.
Primii 5 mc de apă consumați de către utilizatorii casnici nu vor fi facturați
Candidatul AUR la Primăria Craiova propune și micșorarea unor impozite care au explodat în ultimii ani, afectând mii de craioveni. Spre exemplu, impozitul pentru clădirile cu destinație nerezidențială aflate în proprietatea persoanelor fizice. „Cum voi face asta? Simplu, aplicând cota minimă prevăzută în Codul Fiscal. La acest impozit s-a aplicat cota maximă, de 1,3%, eu voi merge pe cota minimă, de 0,2%, adică un impozit de șase ori mai mic. Așa cum am mai spus, reducând cheltuielile inutile putem reduce și impozitele, fără a dezechilibra bugetul local“, susține Marian Vasile.
Acesta vine și cu o propunere în premieră pentru craioveni: primii 5 mc de apă consumați de către utilizatorii casnici nu vor fi facturați. „În prezent, craiovenii plătesc mai mult pentru apă și căldură pentru că rețelele au pierderi mari. Vom reabilita rețelele de apă și rețelele secundare de agent termic, iar craiovenii nu vor mai plăti și pierderile!“, a afirmat candidatul AUR la Primăria Craiova.
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, executat de Inter Regional Management SRL, CMF 21240330.