Impact frontal între două mașini în Gorj

Nedelea Raluca

Un impact frontal între două mașini, a avut loc, la Bustuchin, în Gorj. Un bărbat de 65 de ani a intrat în coliziune cu o mașină condusă de o femeie de 54 de ani. Șoferii și un pasager au ajuns răniți la spital.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-675 C-Bustuchin, din direcția localității Roșia de Amaradia către Logrești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Bustuchin.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unui pasager din primul autoturism, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, spune IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol