Circulaţia pe Transalpina, cel mai înalt drum din România, se deschide sâmbătă, 1 iunie, a anunțat Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
”În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova și SDN TârguJiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06. 2024”, a scris Cristian Pistol joi, pe Facebook.
Potrivit acestuia, sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00.
”În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine”, mai spune Cristian Pistol.
Limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.
Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranțiă.
În ultimele săptămâni, angajații de la CNAIR au executat lucrările de deszăpezire pe întreg tronsonul închis circulației publice încă din toamna anului trecut. Au fost eliminate stâncile de pe carosabil, au fost montate indicatoarele rutiere și au fost refăcute marcajele. De asemenea, acolo unde a fost nevoie s-a venit cu elemente de siguranță noi sau cu indicatoare noi.
Foto: Facebook/Cristian Pistol