Adrian Mititelu își dorește să promoveze cât mai repede în Liga 1. El l-a reinstalat pe Marius Croitoru pe banca tehnică de la FCU Craiova. Patronul echipei vrea rezultate, dar și implementarea unui joc spectaculos. Noul tehnician din Bănie spune că va încerca să îi facă pe plac finanțatorului, dar pe primul loc vor fi mereu rezultatele.
„Am venit, am semnat, trecem la treabă! Cu toții ne dorim să avem un joc frumos, dar mai importante sunt rezultatele. Dacă asta (n.r. – să joace tiki-taka) vrea domnul Mititelu, asta vom încerca să facem. Nu este ușor, vom avea mult de muncă. E clar că obiectivul este unul singur, acela de a promova. (N.r. – Despre revenirea lui la FCU Craiova FC) Cu nea Adi am discutat cu mult înainte de acest moment, iar numai problema cu carnetul a făcut să nu vin mai devreme, din octombrie anul trecut. Probabil a văzut ce am făcut în primul mandat și de aceea m-a adus înapoi. Problema cu carnetul se rezolvă, săptămâna aceasta am ultimul modul și se va rezolva”, a spus Marius Croitoru în cadrul unei conferințe de presă.
Marius Croitoru a mai lucrat la FCU Craiova și știe că lotul alb-albaștrilor nu e ușor de gestionat. Antrenorul deja le-a atras atenția fotbaliștilor că la echipa lui Adrian Mititelu se va pune accentul pe disciplină, muncă și seriozitate.
„De pe 15 (n.r. – iunie) ne vom întâlni și vom veni la treabă cu un singur gând. Este păcat că s-a ajuns aici, dar asta e viața. E o competiție sportivă, există și învinși și din păcate Craiova a fost una dintre echipele învinse și trebuie să ne ridicăm. Condițiile nu sunt un garant al succesului, important e ce fac jucătorii. Degeaba ai condiții bune și lot bun dacă lipsește dorința jucătorilor. Sunt echipe care nu au condiții asemănătoare și sunt în prima ligă, au obiective mai mari. Atunci când vii la antrenament trebuie să fii sută la sută, să fii disciplinat, să muncești, să fii serios! (N.r. – Dacă va conta pe Juan Bauza) Din câte am discutat cu domnul Mititelu, e clar, da! Bine, asta nu înseamnă că, dacă va veni ofertă scrisă din partea unui club, noi ne vom împotrivi, nu! Trebuie să fie o ofertă care să-l mulțumească pe domnul Mititelu, iar apoi și pe jucător. Dacă părțile se înțeleg, asta este!”, a mai declarat antrenorul.