Baschetbaliștii de la CS Vâlcea 1924 au jucat probabil ultima partidă oficială pe propriul teren din acest sezon. Elevii lui Hristu Șapera au primit vizita echipei Municipal Constanța, meci care a contat pentru locurile 11-14.
Conducerea clubului vâlcean a decis să se mizeze pe mulți juniori și vedete ca Olisemenka, Branch, Williams sau Sharkey să plece în vacanță mai devreme. De partea cealaltă, oaspeții au mizat pe echipa bună și diferența de experiență s-a văzut pe tabela de marcaj. Chiar și așa, vâlcenii au câștigat trei din patru sferturi, 18-17, 27-24 și 17-14. Diferența a fost făcută de rezultatul sfertului al doilea, adjudecat clar de Constanța, 11-33 și tabela de marcaj a înghețat la scorul de 73-88. Se joacă în sistemul cea mai bună echipă din trei meciuri și cel mai probabil gruparea de pe Litoral va rezolva problema în partida a doua pe care o găzduiește pe 7 mai.
În cazul în care CS Vâlcea 1924 reușește surpriza, disputa decisivă va avea loc în Sala Traian.
Andi Niculescu