sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Politehnica București inaugurează o filială în Slatina

S-a făcut anunțul oficial cu privire la deschiderea unei filiale a Universității Politehnice București în Slatina

S-a făcut anunțul oficial cu privire la deschiderea unei filiale a Universității Politehnice București în Slatina, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul CJ Olt, marți. Evenimentul a fost onorat de prezența primarului Emil Moț, a președintelui CJ Marius Oprescu, a rectorului Politehnicii, Mihnea Costoiu, a inspectorului școlar general Adrian Bărbulete, precum și a altor reprezentanți ai prestigioasei universități, conform gazetanoua.ro.

Prin urmare, în locul vechiului Liceu Agricol din Slatina, va fi stabilită o filială a Universității Naționale de Știință și Tehnologie – Politehnica București.

 „Aducem în atenţia publică un eveniment de importanţă pentru judeţul Olt, în special pentru tinerii din Slatina care sunt în ani terminali şi nu numai. O dată lansat acest proiect, el va dăinui în Slatina. În acelaşi timp, cred că este important şi pentru angajatorii de pe platforma industrială din Slatina, una dintre cele mai dezvoltate din România. Fără prea multe cuvinte, chiar cred că acest lucru reprezintă un eveniment important pentru învăţământul din judeţul Olt şi vrem să vă anunţăm, astăzi, deschiderea unei sucursale a Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie – Politehnica Bucureşti, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior nu doar din România, ci şi din Europa. Este, în acelaşi timp, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din România. Cred că deschiderea acestei scurusale va fi un lucru care va aduce multe beneficii comunităţii locale. Ne asigurăm, în acelaşi timp, că tinerii din Slatina şi din judeţul Olt vor avea acces la o instituţie de învăţământ prestigioasă, fără să mai fie nevoiţi să plece din Slatina către celelalte oraşe”, a declarat Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a adăugat că urmează consultări cu reprezentanţii firmelor de pe platforma industrială a Slatinei pentru a vedea care sunt calificările de care aceştia au nevoie.

 „În acelaşi timp, platforma industrială va avea soluţii. Începând de astăzi, vom demara discuţii cu angajatorii de pe platfomra industrială astfel încât să vedem exact ce nevoie au şi pe ce specializări, astfel încât Politehnică să-şi structureze planul de învăţământ şi să ştie exact cu ce ofertă va veni în viitorul apropiat şi, pe termen mediu, în localitatea noastră.  Sunt convins că din viitorii absolvenţi ai Politehnicii – sucursala Slatina vom avea viitorii absolvenţi de pe platforma industrială a Slatinei”, a adăugat Oprescu.

Moţ:  “Este o onoare şi suntem mândri că Politehnica are încredere în acest oraş”

Săptămâna trecută, Consiliul Local Slatina a aprobat un acord pentru a oferi în folosință gratuită către Universitatea Politehnica București anumite spații de la fostul Liceu Agricol de pe strada Strehareți, nr. 150. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de aleșii locali, Politehnica București va beneficia de clădirea liceului, cantina, internatul și sala de sport.

 „Noi o să punem la dispoziţie Politehnicii Bucureşti tot ce înseamnă infrastructura: internat, săli de clasă, sală de sport, absolut tot ce este nevoie pentru o instituţie de învăţământ superior. Este o onoare pentru noi şi suntem mândri pentru că Politehnica are încredere în acest oraş. Asta înseamnă că se gândesc la generaţiile viitoare şi se gândesc la potenţialul pe care oraşul nostru, Slatina, îl are în tot ce înseamnă viitori absolvenţi. Vom avea ingineri pentru platforma industrială, oameni din Slatina, judeţul Olt, dar şi din judeţele învecinate care nu vor mai trebui să se ducă Bucureşti, la Craiova, la Timişoara şi vor sta aici. Avem oameni de valoare care n-au posibilitatea să urmeze studiile universitare la Bucureşti sau în alte oraşe mari”, a declarat primarul Emil Moţ.

De asemenea, Adrian Bărbulete a evidențiat impactul pozitiv pe care noua filială îl va avea asupra județului și municipiului.

 „Sunt bucuros să fiu astăzi aici şi să iau parte la acest eveniment care nu poate decât să ne onoreze pe fiecare dintre cetăţenii judeţului Olt. La Slatina, va exista această filială a unei universităţi de prestigiu şi sunt covins că tinerii noştri, viitorii absolvenţi ai liceului, îşi vor găsi finalitatea studiilor la Slatina. Este primul lucru important, după finalizarea liceului, să creăm posibilitatea acestor tineri să rămână acasă şi să-i determinăm să rămână angajaţi pe platforma industrială. Acest lucru nu înseamnă decât dezvoltare atât intelectuală, cât şi economică. Doresc succes acestei iniţiative şi sunt convins că va avea”, a declarat Bărbulete.

Rectorul Polithenicii Mihnea Costoiu a declarat că prima serie de studenţi la Slatina ar putea începe cursurile în anul universitare 2025-2026, după parcurgerea tuturor paşilor legali.

 Totodată, el a precizat că Universitatea va face toate investiţiile necesare în clădirile de pe strada Strehareţi, acestea fiind deja prevăzute în bugetul instituţiei pe acest an. În plus, se va încerca şi accesarea de fonduri europene.

 „Noi avem foarte multe date care prezintă situaţia din judeţ şi din Regiune. Cert este că ne confruntăm cu o criză majoră de forţă de muncă calificată. Covârşitoarea majoritate a angajatorilor solicită insistent forţă de muncă în mai multe domenii nu doar în inginerie generic vorbind, ci şi în inginerie în anumite domenii puncutal. Credem că este datoria noastră morală şi profesională de a veni în întâmpinarea tinerilor care ar avea o şansă în plus prin prezenţa noastră în Slatina. De asemenea, dincolo de criza de forţă de muncă, este o realitate faptul că există încă destul de multe familii cu venituri reduse, în regiune. Statistic, un număr important dintre absolvenţii cu bacalaureat nu urmează studii de învăţământ superior într-un centru de învăţământ clasic. În acest context, ne dorim să oferim aici un învăţământ care să aibă în plus, nu doar prezenţa fizică în Slatina, ci şi o calitate extraordinară la care noi ţinem foarte mult”, a declarat Mihnea Costoiu.

Politica