Ultimul raport OMS relevă o tendinţă îngrijorătoare cu privire la consumul de alcool, țigări electronice şi canabis în rândul minorilor. Studiul s-a desfăşurat în 44 de ţări, iar rezultatele sunt mai mult decât alarmante.
Interzicerea vânzării de alcool către minori şi avertismentele legate de problemele medicale pe care le cauzează consumul de alcool par să nu-i sperie pe părinți și nici să-i protejeze pe copii. Un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii trage un semnal de alarmă cu privire la numărul de copii, chiar pre-adolescenţi, care consumă băuturi alcoolice.
România se află pe locul 8, iar Republica Moldova pe locul 2 în topul consumului de alcool în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 11 ani. Clasamentul este condus de Anglia, unde o treime dintre copiii cu vârsta mai mică de 11 ani și mai mult de jumătate dintre copiii sub 13 ani au consumat alcool.
Dacă la vârste fragede procentul băieţilor care beau este mai mare, la adolescenţă fetele sunt cele care beau mai mult şi se îmbată, cel puţin în Anglia, Țara Galilor şi Scoția.
În ceea ce priveşte România, aproximativ 25% dintre băieţii şi 22% din dintre fetele cu vârste mai mici de 11 ani arată raportul OMS, care le cere tuturor țărilor să introducă mai multe măsuri pentru protejarea copiilor.
Studiul a fost realizat pe baza datelor obţinute de la aproximativ 4.500 de copii de vârstă școlară din ţări din Europa, Asia Centrală și Canada, în perioada 2021-2022, şi pe lângă consumul de alcool au fost analizate şi fumatul de ţigări clasice, vaparea şi obiceiurile minorilor de a consuma canabis, scrie fanatik.ro
Coordonatoarea studiului, dr. Jo Inchley, de la Universitatea Glasgow, a spus că indiciile că tot mai mulți copii încep să bea la o vârstă fragedă sunt îngrijorătoare. “Încercarea diferitelor tipuri de substanțe face parte din procesul de creștere și experimentare, dar alcoolul are efecte pe termen lung asupra sănătății”, a spus medicul.
Luând în particular cazul Angliei, se constată că până la vârsta de 13 ani nu mai puţin de 12% dintre fete și 9% dintre băieți au fost beți de cel puțin două ori în viața lor. La 15 ani, procentul se ridică la o treime dintre fete și un sfert dintre băieți. În plus, mai mult de jumătate dintre fete au recunoscut că au băut cel puţin o dată alcool în ultimele 30 de zile.
Raportul OMS a analizat și alte obiceiuri nesănătoase ale adolescenţilor. S-a constatat astfel că țigările electronice au depășit țigările convenționale ca popularitate, 32% dintre tinerii de 15 ani chestionați răspunzând că au folosit țigări electronice la un moment dat, iar 20% dintre ei în ultimele 30 de zile. Pe de altă parte, consumul de canabis se află în ușoară scădere, procentul tinerilor de 15 ani care au consumat vreodată canabis scăzând de la 14% în 2018 la 12% în 2022.
Studiul dezvăluie însă și o schimbare semnificativă a diferențelor de gen privitoare la aceste obiceiuri. Dacă din punct de vedere istoric consumul de substanțe era mai frecvent în rândul băieților decât al fetelor, peisajul se schimbă. Până la vârsta de 15 ani, fetele nu numai că îi ajung din urmă, ci, în unele cazuri, îi și depășesc pe băieți. Este cazul utilizării țigărilor electronice, dar și consumul de alcool, unde fetele înregistrează rate mai mari de consum.
Foto: pixabay