Eugen Trică a răbufnit la finalul partidei cu FC Voluntari. Antrenorul nu a suportat să vadă cum echipa lui nu reușește să marcheze în superioritate numerică, împotriva unor adversari direcți pentru salvarea de la retrogradare. Astfel, tehnicianul trupei din Bănie a ajuns să dea vina pe fotbaliștii pe care îi pregătește, pe inteligența acestora, dar și pe modul în care ei respectă ce li se transmite de pe banca tehnică.
„Explicațiile sunt simple. Am început meciul foarte bine, am dominat adversarul, am recuperat foarte repede mingea. Astăzi am dat cu piciorul unei șanse extraordinare. Echipa adversă a jucat în inferioritate numerică, vine pauza, vorbesc cu ei că trebuie să scoatem mingea la margine. Au făcut asta vreo 10 minute, apoi au luat-o cu mingea în zona centrală.
Mai departe vine inteligența jucătorului. Eu dacă le spun ceva la pauză și ei nu respectă, înseamnă că e foarte grav. Ne merităm soarta, eu am avut o discuție și i-am întrebat dacă sunt conștienți de ocazia ratată, practic s-a jucat rămânerea în prima ligă. Dacă își doresc să meargă la Liga 2, să meargă la Liga 2”, a spus Trică, la finalul meciului.
Mai mulți jucători de la FCU Craiova își încheie contractul cu formația din Bănie, în această vară. Totuși, sunt și fotbaliști importanți care riscă să ajungă în Liga 2. Este vorba despre Gurău, Sidibe, Bauza, Baeten, Negru, Albu sau Blănuță. Rămâne de văzut dacă ei se vor mobiliza, până la final, și vor prinde măcar un loc de baraj sau dacă vor aștepta să își demonstreze valoarea în divizia secundă.