Adrian Mititelu încearcă să salveze echipa, măcar din punct de vedere financiar, dacă tot riscă să retrogradeze, la finalul sezonului. Patronul trupei din Bănie știe că sunt șanse mari ca FCU Craiova să ajungă în B, iar majoritatea fotbaliștilor de valoare ori vor vrea să plece, ori clubul nu își va permite să le plătească salariile în Liga 2.
În aceste condiții, Adrian Mititelu poate să lase pretențiile la o parte și să accepte orice ofertă bună pentru jucătorii de valoare pe care încă îi mai poate vinde. FCSB e chiar foarte aproape să rezolve transferul lui Bauza. Cluburile ar fi la un pas de atingerea unui acord pentru transferul mijlocașului ofensiv argentinian, după cum notează As.ro.
„Bauza, 99% până la vară rămâne aici. Am avut negocieri, dar se pare că nu ne-am înţeles. Cel puţin la ora asta nu există o confirmare a solicitărilor noastre. Ultima zi de transferuri este luni, deci dacă până luni cei care îl doresc nu acceptă ultimele noastre condiţii, e clar că nu va pleca. Şi atunci, până la vară putem să contăm pe el. Asta nu înseamnă că la vară va pleca. Vom decide asta în funcţie de evoluţia lui. Puteam să îl dau şi în ţară cu 2 milioane de euro cel puţin. Dar nu vreau. Am avut cel puţin un club din ţară care a oferit atât. Nu ştiu cât înseamnă pentru opinia publică, dar pentru mine înseamnă foarte mult şi îl preţuiesc. Eu ştiu ce am în mână”, a spus Adrian Mititelu, la începutul anului, pentru Prima Sport.
De atunci, FCU Craiova a mers tot mai rău. Oltenii sunt pe ultimul loc în Liga 1. Juan Bauza nu a avut prea multe reușite și s-a accidentat într-un moment delicat pentru echipa lui. Toate aceste lucruri îl pot face pe Mititelu să cedeze și să profite de banii de la Gigi Becali, pentru a avea deja un buget bun, pentru Liga 2.
„Îl las să-și facă jocul (n.r.- pe Mititelu), că nu mă costă nimic. Îi face preț. Dacă e convenabil pentru el, eu îl ofertez. Nu mă interesează pe mine Bauza, dar dacă e bine pentru el așa… Bine, sunt interesat, dar la 5-6-700.000 de euro”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special, în urmă cu un an.