miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Polițiștii au împărțit amenzi

Polițiștii mehedințeni au împărțit amenzi. Peste 240 în 24 ore. Oamenii legii au acționat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

„Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 247 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 56.000 de lei, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 6 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare.
Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța traficului rutier și prevenirea evenimentelor negative în trafic și în perioada următoare”, informează IPJ Mehedinți.
Între altele, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare – Formațiunea Rutieră, în timp ce efectuau activități de supravehere și control a traficului rutier pe DN 56 A, în localitate Hinova, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Șimian.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest care, a indicat o valoare de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt mehedințean s-a ales cu dosar penal pentru că nu avea plăcuțe cu numere de înmatriculare montate la tractor.
„Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Izvoru Bârzii au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din comuna Ilovăț, în timp ce conducea un tractor agricol pe DJ 671 E, în localitatea Ilovăț, fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare/înregistrare.
De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conform Poliției Mehedinți.

Politica