Luni, 1 aprilie 2024, este ultima zi de plată în care craiovenii pot beneficia de bonificația de 10% acordată de municipalitate pentru plata integrală, cu anticipație, a impozitelor datorate pe anul în curs.
Primăria Municipiului Craiova vă reaminteşte că aveţi la dispoziţie mai multe mijloace comode şi rapide pentru plata obligaţiilor fiscale:
1. Plata electronică prin intermediul aplicaţiei Ghiseul.ro
Persoanele fizice şi persoanele juridice pot achita impozitele şi taxele datorate bugetului local al Municipiului Craiova prin intermediul aplicaţiei Ghiseul.ro, care se accesează la adresa www.ghiseul.ro/ghiseul/public/, aplicaţia fiind disponibilă în orice moment al zilei. Înrolarea în aplicaţie este facilă, contribuabilii având nevoie doar de o adresă de e-mail şi un card bancar emis de o bancă din România pe numele lor pentru validarea datelor personale.
În cazul persoanelor juridice, înrolarea se face de către Direcţia Impozite şi Taxe prin completarea şi transmiterea documentului “CERERE DE ÎNREGISTRARE ÎN SISTEMUL NAȚIONAL ELECTRONIC DE PLATĂ ONLINE CU CARDUL BANCAR (SNEP)”, disponibil la adresa: www.primariacraiova.ro/ro/a/2134/formulare-tip
2. Plata cu ordin de plată
Persoanele juridice şi persoanele fizice pot achita cu ordin de plată taxele şi impozitele locale utilizând următoarele informaţii:
Banca: Trezoreria Municipiului Craiova
Beneficiar: Primăria Municipiului Craiova
C.U.I.: 4417214
Pentru codul IBAN al contului impozitului/taxei pentru care se face plata, trebuie accesată Lista codurilor IBAN disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului Craiova www.primariacraiova.ro, secţiunea INFORMAŢII PUBLICE/ TAXE SI IMPOZITE.
4. Plata prin mandat poştal
Contribuabilul se prezintă la orice oficiu poştal şi achită suma ce reprezintă impozitele/taxele datorate.
Pe mandatul poştal se va trece la destinatar: Primăria Municipiului Craiova, adresa: Strada Târgului, nr. 26, Craiova, Dolj, 200632, codul fiscal: 4417214, precum şi suma în cifre şi în litere.
Pe faţa cuponului mandatului poştal se va trece: expeditorul cu datele de identificare, adresa completă şi suma în cifre.
Pe verso-ul cuponului se completează, la rubrica loc pentru corespondenţă, destinatarul – Primăria Municipiului Craiova; Codul fiscal: 4417214; codul IBAN al contului (vezi Lista codurilor) deschis la Trezoreria Municipiului Craiova; Localitatea: Craiova; Suma reprezintă: Exemplu: impozit clădire/teren/mijloace de transport etc.
5. Plata la Stațiile de Plată SelfPay
Pentru achitarea impozitelor, taxelor și amenzilor, contribuabilii pot plăti la orice stație de plată SelfPay, prin introducerea CNP/CUI sau a numărului său unic de rol fiscal.
Plățile se pot face în numerar sau prin card bancar (la locațiile unde această opțiune este disponibilă).
Locațiile Stațiilor de Plată SelfPay pot fi identificate accesând următorul link: https://selfpay.ro/localizare/
Prin intermediul aplicaţiei online https://impozite.primariacraiova.ro, pot fi consultate toate impozitele şi taxele datorate de către contribuabili. Pentru a avea acces la aplicaţie, se va completa şi transmite Cererea de înregistrare în sistemul de informare online, disponibilă la adresa: www.primariacraiova.ro/ro/a/2134/formulare-tip
Contribuabilii pot opta pentru comunicarea actelor administrative exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță, fiind necesară completarea și transmiterea Cererii privind comunicarea prin mijloace electronice a actelor administrative, disponibilă la adresa: www.primariacraiova.ro/ro/a/2134/formulare-tip
Pentru a veni în întâmpinarea celor care nu pot folosi aceste metode alternative de plată, Direcţia Impozite şi Taxe Craiova are următoarele puncte de încasare:
– punct de încasare Calea Bucureşti nr. 51C (Piaţa Centrală);
– punct de încasare str. Mitropolit Firmilian nr. 14;
– punct de încasare Craioviţa Nouă (Bulevardul Oltenia Bl. 65A1- parter);
– punct de încasare Brazda lui Novac (Str. Doljului, nr.37, Bl. G4, parter);
– punct de încasare Rovine (Str. Nicolae Iorga, nr. 31, Bl. E1, parter);
– punct de încasare 1 Mai (Str. Independenței nr. 12, Bl. 7, parter);
– punct de încasare Lăpuş (str. Calea București, nr. 137, Bl. T6, parter).
Serviciul Imagine Primăria Craiova