Un tânăr de 19 ani a ajuns în arestul poliției din Dolj după ce a furat telefonul unei fetițe de 11 ani, anul trecut în vară. Poliția a fost alertată de către o femeie că cineva i-a furat telefonul nepoatei sale de 11 ani.Totul s-a petrecut în Craiova.
„Ieri, 20 martie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în seara zilei de 31 august 2023, ora 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil nepoatei sale, în vârstă de 11 ani, în timp ce aceasta se deplasa pe strada Petrache Poenaru, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.
În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de polițiști, în cursul zilei de ieri, 20 martie, au fost identificat tânărul de 19 ani, bănuit de comiterea faptei”, transmite IPJ Dolj.
Băiatul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.000 de lei.