miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Poștașii amenință că intră în grevă generală

Pentru că muncesc în condiții grele și pe bani puțini, sindicaliştii din Poșta Română au făcut o grevă de avertisment și iau în calcul greva generală. Un astfel de protest ar  putea bloca distribuirea pensiilor la domiciliu. Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română au organizat grevă de avertisment, timp de două ore.

Sindicaliştii au avertizat că, în lipsa unui acord cu conducerea privind încheierea unui contract colectiv de muncă şi îndeplinirea revendicărilor salariaţilor, se va declanşa o grevă generală. O astfel de acţiune ar afecta pensionari, beneficiarii de ajutoare sociale şi justiţiabilii care au procese şi ar trebui să primească citaţii.

”Facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform acestuia, peste două treimi dintre angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie. Iar revendicările lor în cadrul negocierilor cu angajatorul constau într-o creştere salarială de 400 de lei net. Dar şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

El a mai precizat că nu s-a ajuns la niciun consens până în momentul de faţă iar conducerea Poștei nu și-a exprimat dorința de a încheia un contract colectiv de muncă cu scopul de a asigura pacea socială în cadrul companiei.

Sindicaliștii au anunțat că, dacă situația nu se rezolvă, va fi declarată greva generală în cadrul companiei Poșta Română.

Șefii de la Poșta Română spun altceva

Departamentul de Comunicare al CN Poșta Română a anunțat că au apărut unele dezinformări odată cu greva de avertisment din data de 20 martie 2024. Poșta anunță că majoritatea covârșitoare a salariaților Companiei Naționale Poșta Română nu a intrat în grevă de avertisment.

„Compania a avut o creștere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poștei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creșteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri și bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creștem veniturile salariaților.

În prezent, Poșta funcționează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toți salariații beneficiază de toate drepturile. Începând cu luna iunie 2024, salariile vor crește în medie cu 250 lei și intenționăm să continuăm procesul acesta de creșteri salariale într-un ritm rapid”, se arată în comunicatul CN Poșta Română.

Politica