Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de oamenii legii olteni pentru că a violat o minoră de 14 ani. Totul s-a întâmplat în Brastavățu, județul Olt. Tatăl fetei a fost cel care a anunțat poliția despre incident. Fata de 14 ani ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu bărbatul de 33 de ani.
„În urma activităților investigativ-operative efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina, s-a constatat faptul că, în seara zilei de 11 martie a.c., în jurul orei 20:00, minora ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu un tânăr de 33 de ani, din comuna Brastavățu. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale. În urma probatoriului administrat, la data de 12 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, potrivit IPJ Olt.
Bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore inițial, apoi a fost arestat pentru 30 de zile.