Mitriță i-a luat fața lui Juan Bauza, în derby: „Nu are numărul 10, dar el e decarul”

Anghel Catalin
foto: Facebook/UCVOficial

Alex Mitriță i-a luat fața lui Juan Bauza, în derby-ul Băniei, atât pe tabelă, cât și pe teren. Mijlocașul de la CSU Craiova a înscris un gol spectaculos, în timp ce argentinianul de la FCU nu a reușit să își ajute prea mult echipa, chiar dacă este cotat de Adrian Mititelu la suma de 4 milioane de euro, iar așteptările sunt foarte mari în ceea ce îl privește.

MM Stoica a urmărit meciul dintre cele două echipe din Craiova. Acesta consideră că Alex Miriță a fost adevăratul decar de pe teren, chiar dacă nu poartă tricoul cu numărul 10. Oficialul de la FCSB a rămas impresionat de faptul că vedeta lui Rotaru a făcut un efort fizic foarte mare, atât în ofensivă, cât și pe plan defensiv.

Chiar dacă se supără Adrian Mititelu, n-aș vrea să se supere pentru că e o opinie personală, știu că ține foarte mult la jucătorii lui. Aș face o paralelă între cei doi decari. OK, Mitriță n-are numărul 10, dar el e decarul Craiovei lui Rotaru. Efortul pe care l-a făcut Mitriță fără minge și efortul pe care l-a făcut Bauza fără minge.

Doi jucători foarte buni, Bauza cu mingea la picior este un jucător magnific. Aici s-a făcut diferența. Nu l-am văzut niciodată pe Mitriță încercând să faulteze, să oprească o acțiune a adversarului. El, de regulă, cânta la pian, acum la cărat tot meciul și am apreciat chestia asta extraordinar”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol