Traian Băsescu se retrage din politică

Delia Pătru

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, actual europarlamentar, a anunțat că se va retrage din politică la finalul mandatului. Fostul șef al statului a spus că se ocupă de o fundație prin care aduce școlari la Bruxelles să vadă Parlamentul European.

Întrebat, marți seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24, dacă mai candidează la alegerile eurorpalamentare, Băsescu a afirmat: ”Categoric nu. E cap de linie, da”.

”Mi-am făcut o fundație. Am înregistrat-o deja și o să încerc, spre exemplu am foarte multe invitații de la licee. Sau am dus liceeni la Bruxelles în cadrul acelui program. N-am dus oameni de partid, am luat clase de liceu și le-am dus la Bruxelles să vadă Parlamentul. Chiar acum am 60 de copii, săptămânile următoare, pe care-i aduc, și de la școli private și de la școli de stat”, a mai spus Traian Băsescu, potrivit digi24.ro

Foto: Facebook

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol