sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Accident în Olt. Trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier a ajut loc, joi dimineață, pe DN 546 între localitățile Brebeni și Coteana din județul Olt. O femeie de 53 de ani, a pierdut controlul volanului, s-a izbit de o altă mașină și s-a răsturnat. O altă femeie și alți doi pasageri din autoturismul lovit, au ajuns la spital.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 53 de ani, din comuna Izvoarele, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna Stoicănești, județul Olt, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, femeia de 49 de ani și doi pasageri din autoturismul condus de aceasta au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat IPJ Olt.

Nici unul dintre șoferi nu conducea băut. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica