100 de locuri din parcările modulare tip puzzle din Slatina vor fi scoase la mezat. Este vorba despre parcările de pe străzile Păcii, cu 75 locuri, și Teiului, cu 25 locuri.
Potrivit reprezentanților Direcției Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) doritorii trebuie să depună, în perioada 1 martie – 29 martie, la sediul Direcţiei din strada Drăgăneşti nr. 25A sau pe adresa de e-mail [email protected] următoarele documente: cerere tip; carte de identitate; certificat de înmatriculare vehicul; documente privind dreptul de folosinţă/utilizare vehicul (contract leasing, act moştenire/donaţie, contract comodat, etc.); declaraţie pe propria răspundere că nu deţine garaj pe raza municipiului Slatina; acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Cei care solicită un loc de parcare trebuie să nu aibă datorii la bugetul local.
Dacă vor fi depuse mai mult de 100 de cereri pentru fiecare parcare, se va organiza o licitaţie.
sursa foto: adevarul.ro








