“În primul rând este un conflict de interese: semnatari ai contractului pentru serviciul de recrutare au fost și candidați și culmea este că au fost și selectați”
Probleme în cadrul procesului de selecție al Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Anumite persoane, simțindu-se nedreptățite, au depus plângeri penale, suspectând că au avut loc ilegalități în desfășurarea procesului, începând de la atribuirea contractului pentru firma de consultanță până la cel puțin prima etapă a selecției, notează publicația sabotorii.ro.
Conform sursei citate, Alexandru Marcoci, președintele Consiliului de Supraveghere al CEO, încearcă să ascundă orice evidență care ar putea să îi pună sub acuzare pe cei responsabili de supravegherea procesului de selecție pentru cele cinci poziții vacante în Directoratul companiei energetice. Această acțiune ar avea loc în eventualitatea în care autoritățile judiciare ar demara o anchetă penală.
Șeful Consiliului de Supraveghere, Alexandru Marcoci, a cerut echipei de Audit Public Intern, subordonată Comitetului de Audit din cadrul Consiliului de Supraveghere, să elaboreze un raport pentru a clarifica dacă a existat vreun conflict de interese în acordarea contractului pentru organizarea selecției, mai notează sursa citată. Se examinează dacă semnatarii contractului în valoare de 22.500 de lei cu firma ARC Consulting, respectiv Dan Iulius Plaveti și Cosmin Constantin Trufelea în calitate de reprezentanți ai Directoratului CEO, au fost ulterior selectați în procesul de selecție.
Auditul public intern a precizat că nu le revine lor responsabilitatea de a stabili dacă a existat un eventual conflict de interese. Această replică l-a iritat pe Marcoci, motiv pentru care el a solicitat extinderea raportului de audit, adică examinarea întregii documentații folosite în procesul de acordare a contractului pentru organizarea selecției.
Sursele sabotorii.ro indică faptil că între Alexandru Marcoci și familia Chircă există o conexiune strânsă, deoarece președintele Consiliului de Supraveghere a recomandat una din companiile care a obținut sume semnificative din contractele de lucrări pentru grupul 5 al Sucursalei Electrocentrale Rovinari. Această sucursală era condusă până recent de Iosif Chircă, soțul directoarei din cadrul Departamentului Comercial. Aceasta a fost numită în funcție acum trei luni, la sugestia lui Marcoci.
”A fost o mascaradă, ăla n-a fost un concurs, fiindcă a fost mai mult o umilință pentru cei 30 de candidați. (…) Acel proces a fost cu încălcări grave ale Ordonanței 109 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și a normelor metodologice de aplicare a acesteia. Încă de la început acest proces a fost viciat, rezultatele consider că sunt viciate și consider că au fost favorizate anumite persoane. În primul rând este un conflict de interese: semnatari ai contractului pentru serviciul de recrutare au fost și candidați și culmea este că au fost și selectați. (…) Modul de alegere a firmei de recrutare, cumpărarea directă a acestei firme de recrutare din catalogul electronic, arată clar o direcție”, a afirmat, potrivit sursei citate, Daniel Burlan, fostul șef al Directoratului, într-o emisiune la un post local de televiziune.