Un tânăr din Vâlcea are nevoie de ajutor. La doar 19 ani, Andrei suferă de cancer osos. Arhiepiscopia Râmnicului l-a sprijinit cu aproape 90.000 lei, însă mai este nevoie de bani pentru ca tânărul să continue lupta cu boala cruntă care l-a lăsat deja fără un picior.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, a acordat suma de 89.120 lei, tânărului Voicu Andrei Corneliu, diagnosticat cu CANCER OSOS, conform documentelor medicale atașate la dosar.
Voicu Andrei Corneliu, în vârstă de 19 ani, din localitatea Tetoiu, județul Vâlcea, suferă de o boală care nu iartă: osteosarcom cu grad înalt de malignitate. După o mulțime de investigații și două intervenții chirurgicale, lui Andrei i-a fost amputat piciorul stâng”, conform reprezentanților Arhiepiscopiei Râmnicului.
Viorica Adriana Iancu, consilier social, menționează că Andrei are nevoie de 200.000 de euro pentru a putea continua lupta cu boala. Are nevoie de tratament oncologic și de o proteză la picior.
„Familia lui își spune speranța în sprijinul dumneavoastră pentru a continua investigațiile și terapiile oncologice în afara țării. Donăm și ajutăm! Andrei are nevoie de NOI!”, spune aceasta.
Cei care vor să ajute pot dona în conturile deschise la CEC BANK:
LEI: RO79CECEC001946365096411
EURO: RO25CECEB000B2EUR2913644
TITULAR: VOICU TATIANA