Adrian Mititelu a mai adus un străin valoros la FCU Craiova

Anghel Catalin

FCU Craiova continuă să atragă în Liga 1 fotbaliști străini de valoare. Clubul lui Adrian Mititelu a anunțat că Rokas Lekiatas este noul jucător al formației din Bănie. Acesta a semnat un contract valabil pe o perioadă de 6 luni, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 ani și jumătate.

Rokas Lekiatas evoluează pe poziția de fundaș central. El are 25 de ani si o înălțime de 1.88 m. Apărătorul are 73 de meciuri în prima ligă din Lituania. El a evoluat în trecut la echipele Siauliai, Dziugas, ADM Lorqui (Spania), Suduva, Pakroujis, FA Siauliai, Panavezys, cea din urmă fiind ultima echipă la care a evoluat.

La nivel internațional, fundașul are 7 prezențe la Echipa Naționala a Lituaniei, la ultimele 5 meciuri fiind titular. Cotat de transfermarkt.com la suma de 450.000 de euro, Rokas Lekiatas va îmbrăca tricoul cu numărul 3 al echipei din Bănie. Adrian Mititelu speră ca noua achiziție a alb-albaștrilor să se ridice măcar la nivelul celor doi apărători pe care FCU Craiova i-a pierdut în ultimii ani. Este vorba despre Kovacic și Duarte.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol