marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Punctul medical şi valoarea per serviciu medical vor fi menţinute la nivelul anului 2023

Punctul medical şi valoarea per serviciu medical vor fi menţinute la nivelul anului 2023, acesta fiind obiectivul strategic de negociere cu medicii de familie, a spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Digi24, precizând că a avut o discuţie în acest sens cu preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.

„Am avut astăzi (miercuri, n.r.) o discuţie cu doamna preşedintă a Casei de Sănătate şi am convenit asupra unor măsuri care nu îi va afecta pe medicii de familie. Sunt 9.980 de medici de familie care asigură servicii medicale pentru milioane de cetăţeni. Este datoria noastră să găsim soluţia, astfel încât medicii de familie să aibă condiţiile cele mai bune. Din câte am înţeles de la doamna preşedintă a Casei de Sănătate, punctul medical şi valoarea per serviciu medical vor fi menţinute la nivelul anului 2023. Acum, nu ştiu cum se vor finaliza discuţiile, pentru că e un proces de negociere pe care dumneaei îl are cu medicii de familie dar, ca şi obiectiv strategic de negociere, acesta a fost stabilit. Sigur, a fost o situaţie specială în anul 2023 pe seama raportului făcut de către Banca Mondială, când am ajuns cu valoarea punctului medical la 12,5 lei per punct medical. Ne-am bucurat că avem alocaţi cât mai mulţi bani pentru zona de sănătate – şi sunt convins că se vor încheia negocierile cu bine. Obiectivul pe care îl are doamna preşedinte este ca nivelul punctului medical să fie menţinut la nivelul anului 2023. Să vedem cum se vor închide aceste negocieri”, a menţionat Marcel Boloş.

El a subliniat că trebuie să avem grijă de aceşti bani, să fie folosiţi în interesul oamenilor. „Asta este o certitudine – şi mai ales medicii de familie să aibă condiţiile necesare pentru ca activitatea medicală să poată să fie făcută în condiţii cât mai bune calitativ”, a punctat Boloş. Întrebat dacă se aştepta la astfel de revendicări, ministrul Finanţelor a spus că „este un an electoral”, iar, de-a lungul timpului, perioadele electorale şi alegerile au fost oportunităţi pentru obţinerea unor drepturi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este un an electoral şi este anul în care se obţin, poate, drepturi care se cuvin oamenilor, până la urmă, fiecare revendicându-şi un drept, într-o anumită fereastră de oportunitate. Ştim cu toţii că, de-a lungul timpului, perioadele electorale şi alegerile au fost oportunităţi pentru obţinerea unor drepturi. Dar, trebuie să fim atenţi pentru ceea ce înseamnă viitorul României şi dezvoltarea pe care o avem pe termen lung, fiindcă mai avem din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2025 şi 2006, ani cruciali pentru ceea ce înseamnă investiţiile României. Şi mai avem o grămadă de bani, peste 46 de miliarde de euro din Politica de Coeziune. Deci, timpul nu se opreşte în loc şi sigur, aici trebuie să fim foarte atenţi la angajamentele pe care Guvernul le ia, fiindcă ne poate costa pe termen lung. Disciplina bugetară nu trebuie lăsată deoparte”, a avertizat Marcel Boloş.

Totodată, ministrul Finanţelor a dat asigurări că spitalele nu vor rămân fără bani, referindu-se la îngrijorarea directorilor de spitalelor.

„Aţi văzut vreun an în care Sănătatea să fi rămas fără bani? Şi mai ales că, în această lună, au un buget record de 6,6 miliarde lei pentru ca tot sistemul medical să fie adus la zi, toate datoriile din sistemul medical să poată să fie achitate la zi. Anul 2023 a fost anul în care am pornit cu 52 de miliarde de lei la drum şi am terminat anul cu 59 de miliarde lei alocări bugetare, iar pentru anul 2024 avem alocaţi 62,2 miliarde lei. Deci, este limpede că avem un buget extrem de generos. Anul 2024 pentru Sănătate înseamnă 62 de miliarde pentru Casa de Sănătate, încă 17 miliarde pentru bugetul Ministerului Sănătăţii. Iar dacă vorbim de Educaţie, de departe are o creştere de 60% a bugetului. Este un an în care marile servicii publice chiar se bucură de investiţii”, a punctat Marcel Boloş, potrivit digi24.ro

Politica