joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Omar Hayssam rămâne în închisoare

Cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare, a fost respinsă de judecători.

Sirianul primise o decizie nefavorabilă şi la Judecătoria Moreni în luna noiembrie, pe care a contestat-o la Tribunalul Dâmboviţa, fără succes însă. Decizia tribunalului este definitivă, scrie Agerpres.

Potrivit hotărârii magistraţilor, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în luna octombrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013.

Politica